Ce înseamnă pentru voi responsabilitatea?

Spune-mi!

Foarte mult.

Întrebarea dacă noi, cei de la bonprix acţionăm cu responsabilitate poate fi dezlegată foarte simplu. Binenţeles că răspunsul este unul afirmativ! Probabil chiar mult mai mult decât vă puteţi imagina. Capacitatea de a oferi preţuri competitive şi de a fi totodată responsabil sunt noţiuni care pentru foarte mulţi se află într-o relaţie contradictorie. Noi înţelegem acest fapt şi exact asta vrem să schimbăm. De aceea, noi avem de mulţi ani un angajament în ceea ce priveşte o cooperare echitabilă cu partenerii noştri. Atât în ţările în care sunt fabricate produsele noastre, cât şi în cadrul firmei deoarece pentru noi activitatea antreprenorială este într-o legătură foarte strânsă cu responsabilitatea.

La baza acţiunilor noastre stă managementul viabilităţii iniţiat de Grupul Otto (denumit  „impACT“ ").Ţelul nostru este acela de a descoperi unde se produc cele mai mari efecte negative asupra omului şi mediului înconjurător. Asfel, urmărim cu atenţie întregul proces de fabricaţie – începând de la cultivarea materiilor prime până la consumul prin intermediul clienţilor noştri. În funcţie de observaţiile făcute luăm măsuri concrete care sunt, prin urmare, reunite în cadrul STRATEGIEI COORPORATE RESPONSIBILITY A COMPANIEI OTTO GROUP (de care aparţine şi bonprix). În cele ce urmează, dorim să vă prezentăm ce activităţi dezvoltăm, în detaliu, oferindu-vă o perspectivă concretă prin prisma mai multor domenii de acţiune: mediul înconjurător, condiţii de muncă şi sortiment.

Spune-mi mai mult...

Daţi clic pe următoarele întrebări pentru a afla mai mult despre activităţiile noastre din domeniile: mediu înconjurător, condiţii de muncă şi sortiment.

Pot cumpăra de la voi produse calitative, fără a avea mustrări de conştiinţă?Sortiment
În ce condiţii sunt fabricate produsele voastre?Condiţii de muncă
Aveţi angajaţi care se implică activ în proiecte sociale?Angajament
Puteţi contribui la menţinerea în limite decente a efectelor cauzate de schimbările climatice?Mediu înconjurător
în sus